Vreau sa fiu mare!

Inainte de a incepe povestea, aseaza-te confortabil, respira adanc si inchide ochii… Copilul din poveste ai putea fi tu, asa ca imagineaza-ti ca esti un baietel slabut, tacut si timid. Padurea din spatele casei e terenul tau de joaca iar locuitorii ei, singurii tai prieteni… In fiecare zi, alergi impreuna cu vantul, dansezi cu frunzele, te joci cu razele soarelui si sari peste pietre, odata cu apele paraului… Te iei la intrecere cu iepurasii, zbori cu buburuzele, inoti cu pestii si te odihnesti alaturi de caprioare… Ce lume de poveste, nu-i asa?

Vara era pe sfarsite si se apropia timpul ca bietelul sa mearga la scoala, asa ca parintii i-au cumparat hainute noi si carti frumos colorate, i-au povestit ce grozav va fi, cum isi va face noi prieteni si ca va invata lucruri minunate. “Ce interesant va fi la scoala, vei vedea!”, spuneau ei…

Suna foarte frumos, insa asta insemna sa renunte la calatoriile lungi prin padurea din apropiere, la privitul norilor, la urmaritul gazelor, la ascultatul fosnetului frunzelor… toate astea urmau sa fie inlocuite de… o banca ingusta, un scaunel tare si o camera inchisa, cu ferestre mici. “Ce ar putea fi atat de deosebit?” se intreba baiatul…

Curios, totusi, sa vada ce va urma, a deschis o carte, plina de simboluri… pareau un stol de pasari in drum spre tarile calde. A recunoscut cateva cifre!.. erau si pe orologiul vechi din camera de zi. Erau momente cand privea fascinat cum se misca acea tija mare (mama ii spunea pendula) si cum, din cand in cand, scotea niste sunete sonore, cand limbutele ceasului se aranjau intr-un anumit fel… Tare si-ar fi dorit sa le afle secretul!…Tata i-a promis ca atunci cand va mai creste, va deslusi singur tainele orologiului…

Visator si plin de speranta, a inceput sa dea paginile cartii, insa parea ca nimic de acolo nu are sens, erau doar niste semne ciudate, fara nici o noima… Il cuprinse ameteala si simti cum o forta nevazuta il atrage cu putere spre paginile cartii. Un vartej de imagini si sunete il coplesi si parea ca este tras ca printr-o palnie, si cadea….mai jos, tot mai jos, rotindu-se continuu ca un titirez. Incepu sa strige, dar nu se auzi, incerca sa se miste, insa nu putea, inchise ochii si se lasa sa cada … pana cand… SE OPRI. Sunetele au incetat odata cu miscarea si senzatii noi l-au napadit: un vant caldut ce aducea cu el miros de iarba cruda si de flori de camp. Deschise ochii si privi in jur…

carte magica

 

Se afla in mijlocul unui lan de grau. Vantul legana usor iarba si spicele, antrenandu-le intr-un dans lent, ca dupa o muzica neauzita. Din loc in loc, niste flori rosii isi faceau aparitia, timide. Unde ajunsese, ce era acest loc ? Incepuse sa penduleze intre teama si curiozitate, dar cum nimic deosebit nu se intamplase de la venirea lui, curiozitatea a avut de castigat. Cu un suspin adanc, scapat fara voia lui, se ridica si facu cativa pasi. Foarte aproape, descoperi o carare, care ducea catre un copac inalt, cu coroana rotunda atarnand pana aproape de pamant. Parea sa fie un loc potrivit pentru a studia imprejurimile.

Incepuse sa-i placa plimbarea, se uita dupa gaze, urmarea fluturii, era la fel de placut ca si in padurea din spatele casei. Aproape ca uitase cum ajunsese acolo!  Cararea se sfarsea sub ramurile copacului, si cum soarele se intetise, parea cel mai bun loc pentru racoare si odihna. Dadu la o parte crengile arcuite si se strecura in spatiul creat. Ochii i se obisnuira, incet, cu lumina saraca de sub cupola de ramuri, si, deodata, realiza ca nu este singur ! Inima incepu sa-i bata nebuneste, dar privind mai bine, vazu un batran cu aer bland, ce parea ca se odihneste, cu capul rezemat de trunchiul copacului.

Tatal il invatase sa fie politicos, sa salute atuci cand se intalneste cu cineva, asa ca isi lua inima in dinti si spuse, cu vocea gatuita :

-Buna ziua !

-Buna ziua, fiul meu ! Ce vant te aduce pe aici ? intreba zambind batranul

-Nu stiu exact ce vant e ala, dar stiu ca a inceput atunci cand am deschis o carte ! ii raspunse, necajit, copilul.

-Aaaa, trebuie sa fie vantul cunoasterii ! Vezi tu, de fiecare data cand cineva deschide o carte si incepe sa o citeasca, lumea lui nu mai e la fel. Se face mai mare, din ce in ce mai mare si se schimba !

-Dar eu nu stiu sa citesc ! Abia la toamna merg la scoala !

-Sigur ai facut tu ceva… Vantul asta nu porneste asa, oricum. E nevoie sa ai… o dorinta magica !

-Ce dorinta ? se mira copilul…

Batranul nu raspunse, ci doar se uita la el, zambinand si mai mult.

-Ce dorinta? Spune-mi, te rog, ce dorinta? insista copilul

-Dragul meu, se pare ca tu esti un adevarat magician ! se amuza batranul. Vantul cunoasterii e declansat doar de…CURIOZITATE !

Baietelul ramase incremenit pentru cateva secunde, cu ochii mari, a mirare, parca nevenindu-i sa creada ca era atat de simplu !

-E adevarat, am fost curios sa vad ce o sa invat la scoala, dar nu am inteles nimic! Mi se pare totul… atat de greu !

-Hai sa te intreb ceva ! Daca ar fi sa alegi : mergi la scoala si inveti in fiecare zi cate ceva, oricat de greu ar fi, SAU… faci un salt in timp, esti deja mare si ai toate cunostintele in minte, ce ai alege?

-Vreau sa fiu mare, vreau sa fiu mare! striga entuziasmat copilul. Poti sa faci tu asta?

-Sigur ca da! Numai ca e de datoria mea sa te avertizez! E adevarat, vei sari peste toate momentele grele, in care nimic nu iti iese, totul pare dificil si fara rezultat. Vei scapa si de exercitii de scriere, probleme interminabile, formule complicate sau multe repetari. Dar in acelasi timp, vei pierde bucuria primei reusite, vei uita de satisfactia evolutiei tale, vei sari peste momentele in care ai fost mandru de tine, privind in urma, la tot ce ai realizat… Vei sti sa faci multe lucruri, foarte bine, dar vei uita cum ai ajuns acolo…

-Da, vreau sa stiu multe, cat mai multe! Duminica am fost in parc, pentru prima data cu bicicleta. Tata m-a tinut la inceput de ghidon, apoi mi-a zis “Hai, stiu ca poti!” si mi-a dat drumul. Eu am cazut si m-am lovit, dar el m-a ridicat si m-a incurajat “Vei reusi data viitoare !”, apoi m-a imbratisat, ca sa-mi treaca durerea. Voi sti imediat sa merg pe bicicleta ?

-Da, dar vei uita toate astea!

-As vrea si sa-i fac mamei o prajitura. Ieri am rugat-o sa ma lase sa invart in crema, dar s-a taiat. Ea nu s-a suparat, a zis ca e perfecta asa, pentru ca e facuta de mine si mi-a dat sa gust de pe lingura, apoi… ne-am batut cu faina ! A fost foarte amuzant, chiar daca prajitura nu a iesit! Nu imi voi aduce aminte nici de asta ? intreba necajit copilul.

-Nu, dar vei face cele mai bune prajituri!

-Nici de desenul pe care i l-am facut bunicii si pe care l-a pus in rama, chiar daca depasisem marginile?

-Nici de asta, dar vei putea picta tablouri minunate!

Copilul picase pe ganduri…

-Te-ai hotarat? Ce alegi? Ce este mai important pentru tine?

-Hmmmm, nu cred ca mai vreau sa fiu mare, spuse cu glas pierit baietelul.

-Cum asa? Doar e greu sa inveti ceva nou! Poate nu iti iese de prima data, e nevoie de timp si vointa, trebuie sa incerci iar si iar… ii replica amuzat batranul.

-Da, dar e si frumos! raspunse hotarat baietelul. Pentru ca nu stii niciodata ce va fi si te poti distra in timp ce inveti! Chiar daca drumul e lung si mai dificil, cateodata, iti poate aduce multa bucurie! Vreau sa-mi amintesc cum voi invata sa merg pe bicicleta impreuna cu tata, cum sa fac o prajitura cu mama, cum voi incepe sa scriu sau sa citesc… De fapt, abia astept sa imi cunosc colegii si sa merg la scoaaaaaaaaaaaaaala!

Inca nu terminase de vorbit cand un vant puternic il smulse de langa copac si il arunca in sus, rotindu-l cu viteza. Se lasa in voia lui, fara sa se impotriveasca… nu se mai temea, stia ca e Vantul cunoasterii!

Se trezi in camera lui, cu cartea in brate… O rasfoi cu gandul la batranul intelept. Era sigur acum ca totul va fi bine!

Pendula batu de 8 ori, semn ca era deja ora povestilor. Mama intra in camera, zambind si ii spuse :

-Dragul meu! In seara asta iti voi citi o poveste noua, foarte frumoasa!

Baietelul era pregatit sa asculte, asa ca mama incepu sa citeasca :

-Inainte de a incepe povestea, aseaza-te confortabil, respira adanc si inchide ochii… Copilul din poveste ai putea fi tu, asa ca imagineza-ti ca esti un baietel slabut, tacut si timid. Padurea din spatele casei e terenul tau de joaca iar locuitorii ei, singurii tai prieteni… In fiecare zi, alergi impreuna cu vantul, dansezi cu frunzele, te joci cu razele soarelui si sari peste pietre, odata cu apele paraului… Te iei la intrecere cu iepurasii, zbori cu buburuzele, inoti cu pestii si te odihnesti alaturi de caprioare… Ce lume de poveste, nu-i asa?

Vara era pe sfarsite si se apropia timpul ca bietelul sa mearga la scoala, asa ca parintii i-au cumparat hainute noi si carti frumos colorate, i-au povestit ce grozav va fi, cum isi va face noi prieteni si ca va invata lucruri minunate. “Ce interesant va fi la scoala, vei vedea!”, spuneau ei…

 

Spune-mi intr-un comentariu, ce ai alege tu: calatoria sau destinatia? Multumesc!

Te imbratisez,

Florentina

email